Anotimpul dragostei...

Decembrie....este intuneric deja afara,desi nu a trecut cu mult de ora 17.....am draperiile trase si lumina stinsa,lenevind pe pat,gandindu-ma la nemurirea sufletului......fara sa stiu de ce,ma indrept spre fereastra si dau draperia la o parte...ca de obicei lumina felinarului din spatele blocului patrunde in camera...intotdeauna lumina lui in camera intunecata mi-a dat o senzatie aparte....o senzatie de liniste,de caldura....
Nu dureaza mai mult de cateva secunde si vad un firicel de ceva anume in calea razelor de lumina...apoi altul si altul..si tot asa....pana s-a format ca un roi de fluturi in jurul felinarului.....
Un fior de bucurie am simtit atunci in tot corpul...erau primii fulgi de nea....
Zambetul mi-a aparut larg pe fata...am deschis geamul sa ii strang in pumn...mai firavi ca intotdeauna se topeau prea repede cand imi atingeau pielea calda..desi nu apucam sa le simt raceala,stiam ca lupta din rasputeri sa ajunga la sol.....
Bucuria,linistea....sentimentul profund de implinire,de fericire,m-au dus cu gandul departe...la alt sentiment asemanator...Apoi,intr-o fractiune de secunda mi-a aparut in minte imaginea lui.....
Avea chipul bland,linistit....era fericit si el....simteam asta....dar sentimentul a luat amploare in momentul in care a intins mana si a luat-o pe a mea......avea pielea fina,calda.....in acel moment,un alt fior,mult mai profund mi-a patruns in inima...m-am simtit in siguranta...
Exista oare o senzatie mai placuta decat asta??
S-a dovedit ca da.....pentru ca nu a durat mult si m-a strans la pieptul lui,cu toata forta,parca,soptindu-mi ceva la ureche.....am tremurat de emotie....i-am spus cat de mult il ador si l-am strans si eu cat de tare am putut in brate.....in acel moment ne-am simtit mai apropiati ca intotdeauna,ne-am simtit fericiti,de nedespartit......
Insa sentimentul nu a durat prea mult,pentru ca am deschis ochii si mi-am dat seama ca imaginea lui disparuse.....doar imaginea....
Desi era departe,sentimetul ramasese.....il simteam cu toata fiinta,mai profund ca niciodata... stiu ca si el simtea la fel in acele momente....
Fara sa-mi dau seama,incepuse sa ninga de-a binelea...venise iarna si odata cu ea,dragostea isi facuse loc in inima mea.....

There is no ordinary love....

What is ordinary love?
Does it even exist?
I believe that love can't be ordinary...
Love just comes...
It stays a while...
And then it goes...
Every love is different...
Every love comes in a different way...
Every love stays a little..or more...or for ever..
And then goes....now...then...never...
But how can we say that love is ordinary??
How can we even compare loves??
Can we even compare lovers??
I think we can't...
So...there is no ordinary love....

The perfect sunrise....

A fost odata XII D...

Pe 15 septembrie 2005 se intalneau in curtea scolii elevii viitoarei clase de-a IX a D din Mesota. De-a lungul generatiilor,clasele de D din liceu erau vazute ca fiind speciale,mai rebele,mai diferite...Toti se intrebau cum va fi si generatia aceasta. Cu toate ca nu ne prea cunosteau,am fost catalogati ca atare, ca si o clasa "problema",si nu prea ni s-a dat sansa sa aratam cum suntem defapt.Dar am avut noi grija sa le demonstram cu cine se pun.... Adevarul este ca am avut alaturi de noi si la bine si la rau un diriginte exceptional,care a incercat mai mereu sa ne arate partea lui mai dura,dar cand a fost nevoie,ne-a demonstrat si ca poate fi un om de milioane... Nu ne-am inteles intotdeauna extraordinar,poate nu ne-am inteles de loc in unele momente:cand nu voiam cu totii sa chiulim de la nu stiu ce ora,cand nu eram cu totii de acord cu anumite decizii,cand unii voiau sa para ceea ce nu sunt,cand altii aveau chef de cearta....sunt multe exemple. Dar un lucru e cert:suntem foarte diferiti,toti avem o personalitate foarte puternica,acesta fiind motivul pentru care ne-am ciocnit cap in cap de multe ori.Dar cand a venit vorba de distractie,am stiut sa ne simtim si bine...si asta stim numai noi.... Probabil,la fel ca si mine,multi isi dau seama numai acum,la final,cat de mult tinem unul la altul si cat de mult o sa ne simtim lipsa...doar am fost colegi 4 ani... Am avut puterea sa trecem si peste momente mai dificile si pline de lacrimi,cum ar fi ultimul clopotel si banchetul,iar acum nu ramane sa va spun decat ca ne revedem mult mai curand de 2019.TREBUIE! Astfel,promotia 2009 a Colegiului National Dr Ioan Mesota isi ia la revedere de la colegiu si trece intr-o noua etapa,sa speram ca cel putin la fel de frumoasa ca liceul,daca nu cu mult mai frumoasa ....
..Si au trait fericiti pana la adanci batraneti!!!

A trecut deja un an....

Totul a inceput cu ceva timp in urma,mai exact acum un an.... Vreti sa stiti cum??? Ei bine,fix acum un an,pe la ora 18,mergeam pe Lunga 130 sa ma intalnesc cu Razvan.... Cine e Razvan??? E tipul pe care il stiam eu de la o colega de-a mea si care lucra la radio...I-am dat add pe mess,am vorbit cu el si mi-a zis adresa si ora la care sa ne intalnim pentru a merge sa dau o proba de voce,pentru radio. De ce? Ma apucase peste noapte ca vreau sa vad cum este sa faci radio.....plictiseala,incercarea de a face ceva in plus,toate astea m-au indemnat sa iau marea hotarare.... Asadar luni,03.06.2008,ora 18,am intrat cu Razvan intr-o cladire,am urcat un etaj,si am deschis o usa....am intrat intr-un hol,de unde se auzeau voci si rasete,apoi intr-o camera,"bucataria",unde erau multe(mie mi s-au parut foarte multe)fete necunoscute,printre care era si Stefi,singura persoana pe care o cunosteam in afara de Razvan.A fost destul de ciudat pentru mine la inceput,dar cand am vazut cu cata caldura m-au primit toti,m-am mai linistit.... Dar nu pentru mult timp,deoarece in curand a urmat momentul in care am intrat intr-o camera(mai apoi am aflat ca se numeste productie) ca sa dau proba,motivul pentru care ma aflam acolo... Tremuram...foarte tare...eram racita....abia respiram pe nas,dar m-am pus in fata microfonului si am citit un text...a iesit................groaznic...... Dar cu bunavointa unei anumite persoane din radio,si anume Doru(cel care se ocupa cu mai tot ce se intampla acolo)si la rugamintea lui Razvan,dar si la fata mea care cersea o sansa.....chiar mi s-a acordat o sansa si mi s-a zis sa revin a doua zi... Am revenit a doua zi,a treia zi,a patra zi...am tot revenit,pana cand m-am imprietenit cu asa-zisii colegi ai mei si in primul rand,am invatat sa vorbesc la un microfon(asta tot cu ajutorul lui Razvan,care a stat de capul meu cat a fost nevoie)... Asa ca,peste aproape doua saptamani,adica vineri,14.06.2008,am intrat pentru prima oara in direct alaturi de Stefi,cu niste emotii de nici nu pot sa le descriu,abia am putut deschide gura,dar macar am avut pe cineva alaturi si am reusit sa pac primul pas....apoi totul a venit de la sine... Incetul cu incetul emotiile nu mai erau atat de vizibile,am evoluat cu timpul...si pana la urma,mi-am dat seama ca radioul este iubirea vietii mele,si ca asta imi doresc sa fac mereu..... Acum,dupa un an de zile,dupa un an de radio,nu pot spune decat ca Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat ocazia sa descopar o asemenea placere,sa-mi descopar pasiunea....... Si in concluzie,ascultati RADIO JOY ART (www.radiojoyart.ro)!!!

Si au trecut doi ani de zile.....

Si au trecut doi ani de zile....Nici nu este asa mult,dar daca stau sa ma gandesc mai bine,este enorm......
In doi ani de zile se schimba foarte multe.....si multe s-au schimbat si in viata mea......
S-au intamplat multe care m-au facut sa ma schimb,sa gandesc altfel,sa actionez altfel,sa judec altfel tot ce se intampla in jurul meu,sa am alta parere despre viata....defapt nu am facut altceva decat sa ma maturizez...cat am apucat....
In acesti doi ani am implinit si varsta de 18 ani,care se spune ca ar trebui sa te consideri major,adult...ei bine...eu nu ma consider,dar am implinit si anii astia....
Mi-am descoperit pasiunea,am luat si un carnet de soferi...:>:>...mi-am facut prieteni noi,relatia cu vechile prietene s-a intarit....:X:X:X...multe,foarte multe s-au schimbat......
Dar sunt lucruri care au ramas la fel:sentimentul de liniste pe care il am cand ii intalnesc privirea,fiorul pe care il simt atunci cand ma atinge,emotia pe care o am cand imi vorbeste...
Daca stau mai bine sa ma gandesc,este doar un singur lucru care nu s-a schimbat.....sentimentul pe care il port in suflet de atata timp,la fel de profund ca la inceput...

I feel.....

I feel the pain right in my soul....
I feel the fear with all my body...
I feel the love is running far away from me....
I feel my face is gonna miss my smile.......
I feel my skin is gonna miss you're touch...
I feel the tears are gonna get used to my face...
I feel the sun is gonna come out later than usually...
I feel the rain will fall again and again....
I feel you so far away from me....
I feel this will never end....

(Pt tine...Emy...si nu uita ca indirerent de ce se va intampla....cineva te iubeste mult de tot...>:D<)