Cine-ar fi crezut ca un suflet atat de pustiu
isi poate gasi perechea intr-un tarziu...
Cine-ar fi crezut ca pana si iubirea
apare atunci cand insasi tacerea
iti stapaneste sufletul,viata.Si daca
ti-ai fi dorit ca oricine sa faca
ceva ce ti-ar reda bucuria,zambetul,
poate ai astepta pana cand doar pamantul
ar fi unicul hotar care te mai desparte
de ceea ce este atat de departe.
Dar oare chiar este atat de departe cat pare??
Sau doar asta credem noi ,simtind mii de hotare
ca ne-ar impiedica sa ajungem acolo unde viata
ar fi din nou ceea ce nici macar povata
ce s-au chinuit unii sa ne invete,starsnic,
nu au reusit decat sa ne faca mai pasnici,
mai melancolici,mai maturi se pare...
Insa in sufletul nostru este din ce in ce mai mare
dorinta sa fim ceea ce vrem noi sa fim...
Sa fim liberi,sa traim si sa cladim
in noi o adevarata comoara pe care,
numai cel ce ne va ajunge la inima are
sa o descopere.
Da....Comoara pe care numai o singura fiinta,
cu dragoste,daruire si foarte multa buna vointa,
va reusi fara macar sa ne dam seama
sa isi aleaga ce-i mai bun...Cu vremea
vom ajunge sa regretam k am lasat usa sufletului deschisa,
ca ne-am lasat tradati,crezand ca in dragoste nu e permisa
suferinta,teama,nedreptatea,batjocora,hotia....
Si asa vom mai pierde o particica din inima
care intr-o zi va sa bata din nou pentru oarecare
va reusi din nou sa ne fure....oare
este permis asta in dragoste,sau nu???
Ce rost mai are sa cugetam....
Pana la urma tot ce e rau...uitam.......
frumoasa intrebare la final...daca e permis ca dragostea sa ne fie furata...as adauga cu permisiunea ta ca toti vrem ca inima sa ne fie furata...sa fim uimiti si luati prin surprindere de acest sentiment..si mai stiu ca in dragoste trebuie sa fi egoist sa ceri mai mult mereu...chair sa si furi...frumos text...frumos
RăspundețiȘtergere